Fotoliul de masaj cu care se va împrieteni toată familia. Robust, complet și fiabil. Cu 6 role de masaj, sistem Zero Gravity și masaj cu role la talpă.
Există obiecte create să te bazezi pe ele. Te cuceresc prin simplitate. Prin rezistență. Pentru că îți oferă, din nou și din nou, ce îți trebuie. Noi credem că Zeta este un astfel de obiect.
Un masaj bun poate face minuni. La orice vârstă.
Pentru ca minunea să se întâmple, trebuie să te așezi în fotoliul care ți se potrivește.
Stare de bine. De foarte bine
Lista de beneficii e mai lungă decât mâna ta dreaptă. Nu-i loc de toate aici. Așteaptă-te însă la o circulație sanguină îmbunătățită, ameliorarea durerilor de spate sau eliberarea presiunii care te apasă pe umeri, gât sau în coloană vertebrală. Adică...
Tehnologie creată pentru tine
Înainte de a începe programul, Zeta inițiază tehnologia de scanare a corpului. Își adaptează și personalizează masajul și lățimea rolelor după contururile umerilor, brațelor, șoldurilor și a gambelor. Pentru asta, folosește tehnologii puțin accesibile vieții cotidiene.
Pentru cea mai bună alegere. Consiliere, asistență și garanție.
Suntem aici pentru tine cu informații complete. Întreabă-ne orice.
☑ O să dormi mai bine.
☑ O să zâmbești mai mult.
☑ O să urci scările zburând. (A ajuns vorba la noi și de bastoane abandonate.)
☑ Scanarea completă a corpului
☑ Personalizarea programului după cerințele corpului tău
☑ Masaj în poziția ideala pentru relaxare, altfel disponibilă doar astronauților. Fără glumă!
☑ Livrăm gratuit pe teritoriul României.
☑ Instalăm complet și punctual și te asistăm logistic oricand.
☑ Oferim garanție până la 5 ani și service la tine acasă.
Stare de bine. De foarte bine
Scufundă-te în pielea fină și netedă. Și doar respiră. NUME PRODUS îți aduce mai multe beneficii decât avem noi spațiu să-ți spunem. Așteaptă-te însă la o circulație sanguină îmbunătățită, ameliorarea durerilor de spate sau eliberarea presiunii care te apasă pe umeri, gât sau în coloană vertebrală. Adică...
☑ O să dormi mai bine.
☑ O să zâmbești mai mult.
☑ O să urci scările zburând. (A ajuns vorba la noi și de bastoane abandonate.)
Tehnologie creată pentru tine
Înainte de a începe programul, NUME PRODUS inițiază tehnologia de scanare a corpului. Își adaptează și personalizează masajul și lățimea rolelor după contururile umerilor, brațelor, șoldurilor și a gambelor. Pentru asta, folosește tehnologii puțin accesibile vieții cotidiene.
☑ Scanarea completă a corpului
☑ Personalizarea programului după cerințele corpului tău
☑ Masaj în poziția ideala pentru relaxare, altfel disponibilă doar astronauților. Fără glumă!
Pentru cea mai bună alegere. Consiliere, asistență și garanție.
Suntem aici pentru tine cu informații complete. Întreabă-ne orice.
☑ Livrăm gratuit pe teritoriul României.
☑ Instalăm complet și punctual și te asistăm logistic oricand.
☑ Oferim garanție până la 5 ani și service la tine acasă.
Ce a adus Zeta în viața lor.
★★★★★
„Am ales fotoliul pentru părinții mei. Mama este super încântată, problemele cu spatele au început să se amelioreze dar mai ales (este) o îmbunătățire a circulației. Mulțumesc.”
Octombrie, 2019 Dna. Ștefănescu
● încântată de Zeta ●
★★★★★
“Am încercat mai multe fotolii de masaj. Vă spun ca merită fiecare ban pe care îl platiți pentru un asemenea răsfăț. Te relaxează și te înviorează până în măduva oaselor. Am cumparat un astfel de fotoliu de la Masatto la recomandarea unui prieten. Îmi place și face față cu brio la cele 120 kg pe care le am. Recomand!”
Decembrie, 2019 Dna. Costache
● fericită cu Zeta ●
★★★★★
“Am testat la cumnatul meu. M-am indragostit pe loc de acest fotoliu. Am sunat la cei de la Masatto si mi-am comandat si eu unul. Este foarte bun mai ales pentru durerile spatelui. Are role la talpa si un pret foarte bun. Va recomand acest fotoliu pe care il folosesc zilnic de 4 luni…”
Februarie, 2019 Dl. Leonte
● îndrăgostit de Zeta ●

Un masaj profund, care te împrospătează. În doar 20 de minute.
„Îl folosim zilnic de 5 luni și ne simțim mult mai relaxați”. Dl. Popa – Decembrie 6, 2019
ZETA te masează cu presiune de la coloana cervicală până la zona lombară prin frământări lungi, puternice și dese.
Așează-te confortabil în fotoliu și permite rolelor de înaltă tehnologie să îți înlăture tensiunile musculare, să-ți îmbunătățească circulația sângelui și chiar să încurajeze o digestie mai sănătoasă.
Un masaj excelent, profund revigorant.
Pentru că fiecare centimetru din corpul tău merită un refresh.
Șină performantă de tip SL
Ține cont de curbura naturală în formă de S a coloanei și imită masajul profesionist pe lungimea prelungită a șinei în formă de L, de la zona cervicală până sub șezut.
Design inteligent
Acest scaun terapeutic este conceput pentru confort maxim și o potrivire naturală între corpul tău, programul de masaj și poziționarea airbag-urilor și a rolelor.
Relaxare la standarde NASA
Fotoliul aduce corpul tău la un unghi de 128 ± 7 °, poziția cea mai ergonomică și corectă, numită și gravitație zero. În această poziționare, toți mușchii se află într-o stare de relaxare completă.
Plutești (eficient) într-o stare de bine
În poziția Zero Gravity, corpul trăiește senzația de imponderabilitate și are contact complet cu spătarul fotoliului, pentru o rutină de masaj cu efect complet.
Precizie uimitoare
Alege între tehnicile de frământare, tapotament, masaj dual și shiatsu sau selectează masajul unui punct fix sau a unei zone parțiale. Adică acolo unde te doare.
6 programe diferite
După stil, intensitate și efect. Toate sunt însă concepute pentru a stimula corpul de la gât, zona cervicală, spate, brâu, șezut, gambe, picioare și tălpi după o zi de alergătură sau ori de câte ori simți nevoia de o detensionare.
Tactil. Și foarte util
Din piele sintetică specială, elastică, antibacteriană și de lungă durată pentru o experiență de relaxare profundă.
Pe perne de aer
Celulele plasate strategic la umeri, brațe, gambe și picioare îți mângâie ușor, ritmic corpul. Este o modalitate nouă de tratament care îți creștere circulația sanguină, îți dezumflă picioarele. și îți stimulează metabolismul.
Și mai economisește și spațiu…
Spunem direct: acest fotoliu va fi atrage priviri (și poate chiar și musafiri). Are însă un sistem inovator “Slide” pentru culisarea în față. Ai nevoie doare de 8 cm până la perete.
Ține cont de curbura naturală în formă de S a coloanei și imită masajul profesionist pe lungimea prelungită a șinei în formă de L, de la zona cervicală până sub șezut.
Acest scaun terapeutic este conceput pentru confort maxim și o potrivire naturală între corpul tău, programul de masaj și poziționarea airbag-urilor și a rolelor.
Fotoliul aduce corpul tău la un unghi de 128 ± 7 °, poziția cea mai ergonomică și corectă, numită și gravitație zero. În această poziționare, toți mușchii se află într-o stare de relaxare completă.
În poziția Zero Gravity, corpul trăiește senzația de imponderabilitate și are contact complet cu spătarul fotoliului, pentru o rutină de masaj cu efect complet.
Alege între tehnicile de frământare, tapotament, masaj dual și shiatsu sau selectează masajul unui punct fix sau a unei zone parțiale. Adică acolo unde te doare.
După stil, intensitate și efect. Toate sunt însă concepute pentru a stimula corpul de la gât, zona cervicală, spate, brâu, șezut, gambe, picioare și tălpi după o zi de alergătură sau ori de câte ori simți nevoia de o detensionare.
Celulele plasate strategic la umeri, brațe, gambe și picioare îți mângâie ușor, ritmic corpul. Este o modalitate nouă de tratament care îți creștere circulația sanguină, îți dezumflă picioarele. și îți stimulează metabolismul.
Spunem direct: acest fotoliu va fi atrage priviri (și poate chiar și musafiri). Are însă un sistem inovator “Slide” pentru culisarea în față. Ai nevoie doare de 8 cm până la perete.
Eficiența demonstrată a masajului terapeutic prin compresie
Fiecare pernă de aer din compartimentele pentru picioare este proiectată să strângă, să frământe, să ruleze și să balanseze talpa, călcâiul, arcul piciorului și glezna.
Și pentru că am promis că Zeta entuziasmează, în același timp, vei simți active și rolele de reflexoterapie, pentru un masaj al călcâielor, care ajută în tratarea fasceitei plantare.
Eficiența demonstrată a masajului terapeutic prin compresie
În jurul corpului tău, perne de aer se comprimă și se decomprimă ritmic. Este o tehnologie nouă, care îți îmbunătățește circulația sângelui și îți drenează blând limfa.
Eficiența demonstrată a masajului terapeutic prin compresie
Zeta folosește o tehnologie cu perne de aer de ultimă generație. Numărul total de perne a fost redus, dar a crescut volumul și suprafața zonei de masaj. Este un progres față de modelele anterioare, care face fotoliul mai fiabil. Zeta este printre cele mai robuste modele din piață.
Zeta by Masatto.
Nu ne crede pe cuvânt.
Vino să vezi.
Completează datele tale de contact. Repede, foarte repede, vei primi din partea noastra toate informațiile. Și o invitație specială la showroom.
Întrebări frecvente.
E plăcerea noastră să îți răspudem la toate întrebările. Dacă nu regăsești preocuparea ta aici, intră în contact cu noi.
O întrebare foarte bună. Toate fotoliile sunt concepute să aducă relaxare și stare de bine. Noi te sfătuim să vii să încerci în showroom și să vezi care te satisface.
Îl aducem noi. La ora stabilită sunăm la ușă. Îl instalăm, îți facem o scurtă pregătire și plecăm cu tot cu ambalajele. Nu-ți dăm de lucru. Doar de relaxat. A! Și e gratuit, oriunde în România.
De-asta există echipa noastră de logistică. Intervenim și rezolvam problema. Lumea spune ca suntem operativi, politicoși și punctuali. Ne mândrim cu asta.
Da. Avem planuri de finanțare cu rate fără dobandă cu x bănci din România. Găsim soluții pentru ca visul tău de a avea relaxare acasă, oricând vrei, să devină realitate.
Dacă locuiești într-un oraș unde nu e (încă) un showroom și vii să testezi, te așteptăm cu mașina la gară sau la aeroport. Și dacă nu ai cum, pentru că asta e viața, aducem fotoliul la tine acasă să îl testezi. E al tău pentru 30 de zile. Tu ne spui dacă rămâne la tine.
E simplu. Cu o singură apăsare de buton din telecomandă sau o selectare din meniu. La fel de ușor poți să alegi doar masaj în zona cervicală, de exemplu.
Da. Hotărât. Fotoliul este conceput pentru constituții de până la 140kg și înălțimi de până la 1,90m. Oferă doar relaxare, nu judecă.
Despre Zeta, cu precizie.
SPECIFICAȚII TEHNICE
MODEL: ZETA
CULORI: Bej & Maro, Maro & Negru
PROGRAMEAUTO: 7 programe
TEHNICIMANUALE: 5 tehnici
REGLAREDURATĂMASAJ: Da
ÎNCĂLZIRETERAPEUTICĂ: Da
POSIBILITATE MASAJ LA PUNCT FIX: Da
POSIBILITATE MASAJ REGIONAL: Da
SPĂTAR RABATABIL ELECTRIC: Da
MASAJGAMBE: Da – Perne de aer
REFLEXOTERAPIE: Da
GREUTATECOLET: 123 kg
DIMENSIUNI: (L x l x h): 170 / 195 în Zero Gravity x 80 x 125 cm
PUTERE: 130 W
VOLTAJ: 220-240 V
S-ar putea să-ți placă și…
Zeta e un fotoliu de masaj de familie bună. Se trage dintr-o gama completă de fotolii de masaj create să te facă să uiți de durerea de spate, să te relaxezi deplin și să îți reîncarci bateriile. Pune-le pe listă pentru vizita la showroom.
Vega
Performant ca un campion și modest ca o vedetă nedescoperită încă.
Nu am crezut ca un "scaun" poate sa îmi mulțumească soția mai mult ca o mașină... Nu am cuvinte, e superb. Azi noapte am dormit fara pauze. Soția are probleme cu șalele, nu a durut-o de loc azi noapte. Am crezut ca e marketing mai mult, dar e peste asteptari.
Evaluat la 5 stele din 5
Marius S. –
Firma serioasa angajati profesionisti, produse de calitate in raport cu pretul de vanzare! Eu am luat un Zeta cu buyback
Evaluat la 5 stele din 5
George D. –
Am cumpărat recent acest model. Intreaga familie este super incantată. Este fenomenal, firma și oamenii din firmă, fără cusur. Ecipa care a venit cu produsul și l-au montat de toată lauda. Una peste alta o afacere bună
Evaluat la 5 stele din 5
Sorin D. –
Cautam un fotoliu mare si comod. Am fost prin mai multe showroom-uri unde am
Evaluat la 5 stele din 5
Calin C. –
Un fotoliu de calitate. Merita toti banii. Recomand cu incredere
Evaluat la 5 stele din 5
Radu P. –
Am cautat timp de 2 ani un fotoliu de masaj, care sa fie pe placul nostru. Cautam un fotoliu frumos estetic, dar in acelasi timp si un fotoliu care isi merita banii. Asa am ales modelul Zeta de la firma Masatto. Suntem mai mult decat multumiti. Multumim pentru ajutor echipei
Evaluat la 5 stele din 5
Georgiana B. –
Echipa de vanzari de la Cluj mi-a recomandat sa incerc acest model. Am fost foarte incantat de modurile automate de masaj. Recomand cu placere acest model pentru cei care au probleme cu spatele din cauza statului mult la birou.
Evaluat la 5 stele din 5
Alin P. –
Sotul meu sufera de dureri de spate de foarte multi ani. De ziua lui i-am facut cadou fotoliul, a fost cel mai fericit om. De atunci foloseste zilnic, a scapat de durerile de spate si mai mereu este binedispus. Va recomandam fotoliul Zeta.
Evaluat la 5 stele din 5
Aurelian Luana S. –
Am achizitionat fotoliul Zeta si suntem foarte multumiti! Efectueaza un masaj eficient si relaxant.Recomand cu incredere acest produs!
Evaluat la 5 stele din 5
Vlad I. –
Am decis sa cumpar un fotoliu de masaj.Dupa mai multe cautari am ales firma MASATTO,intrucat,prin comparatie cu alta firma concurenta,pentru aceleasi produse preturile sunt mai mici.Concret,am achizitionat fotoliul ROKOL 7202 ca urmare a consilierii d-nei TIMEA reprezentanta firmei MASATTO.Principalul motiv al alegerii a fost faptul ca fotoliul,pe langa alte calitati care ma intereseaza (6 role,0 gravity,incalzire) dispune si de masaj plantar(al talpilor) cu ROLE.In urma testarilor sunt multumit de acest fotoliu si apreciez faptul ca am fost consiliat corect.
Multumesc doamnei TIMEA pentru profesionalism si corectitudine.
Evaluat la 5 stele din 5
George D. –
Extraordinar fotoliul! L-am cumparat de 2 saptamani si fac 2 sedinte de masaj pe zi, diferite tipuri. La inceput era putin dureros, pana ce corpul meu s-a acomodat cu acest tip de masaj. Imediat ce simt o durere lombara, fac o sedinta cu incalzire si ma dau jos dupa 20 minute fara dureri. Multumesc d-lui Iulian de la show-room-ul din Bucuresti, apelati cu incredere!
Evaluat la 5 stele din 5
Leonte D. –
Am testat la cumnatul meu. M-am indragostit pe loc de acest fotoliu. Am sunat la cei de la Masatto si mi-am comandat si eu unul. Este foarte bun mai ales pentru durerile spatelui. Are role la talpa si un pret foarte bun. Va recomand acest fotoliu pe care il folosesc zilnic de 4 luni.
Evaluat la 5 stele din 5
Parvu. D. –
Am testat la Sibiu. Am primit cele mai bune indrumari in vederea achizitiei si cel mai bun pret. Recomand Masatto pentru profesionalismul de care au dat dovada.
Evaluat la 5 stele din 5
Grigorescu D. –
Jobul este unul stresant si am decis sa cumpar un fotoliu de masaj de maxim 5000 lei. A meritat fiecare banut, il folosesc zilnic si ma relaxeaza complet.
Evaluat la 5 stele din 5
Costache D. –
Am incercat mai multe fotolii de masaj. Va spun ca merita fiecare ban pe care il platiti pentru un asemenea rasfat. Te relaxeaza si te invioreaza pana in maduva oaselor. Am cumparat un astfel de fotoliu de la Masatto la recomandarea unui prieten. Imi place si face fata cu brio la cele 120 kg pe care le am. Recomand!
Evaluat la 5 stele din 5
Popa D. –
Am vazut reclama, am sunat si mi-au recomandat fotoliul potrivit pentru bugetul meu. Il folosim zilnic de 5 luni si ne simtim mult mai relaxati. Ne place rokol 7202, cumparati cu incredere acest fotoliu.
Evaluat la 5 stele din 5
Grasu D. –
Am testa la showroom in Oradea, ne-a placut modelul Rokol 7202 si l-am cumparat. Am primit produsul a doua zi si functioaneaza perfect.
Evaluat la 5 stele din 5
Stefanescu D. –
Am testat la Piatra Neamt si am ales Rokol 7202 pentru parintii mei. Mama este super incantata, Problemele cu spatele au inceput sa se amelioreze dar mai ales o imbunatatire a circulatiei. Multumesc
Evaluat la 5 stele din 5
Mihail A. –
Am achizitionat acest fotoliu in urma cu o luna si sunt foarte multumit de el. Initial nu eram decis pe Rokol insa Masatto mi-a a oferit posibilitatea de a testa acest fotoliu in Oradea. Asta m-a ajutat foarte mult deoarece dupa testare Rokol parea superior fata de alte marci si era si mai ieftin. Asa ca ultima propozitie si cu speranta sa ajut si alti oameni sa ia decizia corecta, recomand Rokol si mai presus de atat recomand Masatto pentru consultanta lor sincera si profesionala.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
19 recenzii pentru Zeta
Ioan . –
Nu am crezut ca un "scaun" poate sa îmi mulțumească soția mai mult ca o mașină... Nu am cuvinte, e superb. Azi noapte am dormit fara pauze. Soția are probleme cu șalele, nu a durut-o de loc azi noapte. Am crezut ca e marketing mai mult, dar e peste asteptari.
Marius S. –
Firma serioasa angajati profesionisti, produse de calitate in raport cu pretul de vanzare! Eu am luat un Zeta cu buyback
George D. –
Am cumpărat recent acest model. Intreaga familie este super incantată. Este fenomenal, firma și oamenii din firmă, fără cusur. Ecipa care a venit cu produsul și l-au montat de toată lauda. Una peste alta o afacere bună
Sorin D. –
Cautam un fotoliu mare si comod. Am fost prin mai multe showroom-uri unde am
Calin C. –
Un fotoliu de calitate. Merita toti banii. Recomand cu incredere
Radu P. –
Am cautat timp de 2 ani un fotoliu de masaj, care sa fie pe placul nostru. Cautam un fotoliu frumos estetic, dar in acelasi timp si un fotoliu care isi merita banii. Asa am ales modelul Zeta de la firma Masatto. Suntem mai mult decat multumiti. Multumim pentru ajutor echipei
Georgiana B. –
Echipa de vanzari de la Cluj mi-a recomandat sa incerc acest model. Am fost foarte incantat de modurile automate de masaj. Recomand cu placere acest model pentru cei care au probleme cu spatele din cauza statului mult la birou.
Alin P. –
Sotul meu sufera de dureri de spate de foarte multi ani. De ziua lui i-am facut cadou fotoliul, a fost cel mai fericit om. De atunci foloseste zilnic, a scapat de durerile de spate si mai mereu este binedispus. Va recomandam fotoliul Zeta.
Aurelian Luana S. –
Am achizitionat fotoliul Zeta si suntem foarte multumiti! Efectueaza un masaj eficient si relaxant.Recomand cu incredere acest produs!
Vlad I. –
Am decis sa cumpar un fotoliu de masaj.Dupa mai multe cautari am ales firma MASATTO,intrucat,prin comparatie cu alta firma concurenta,pentru aceleasi produse preturile sunt mai mici.Concret,am achizitionat fotoliul ROKOL 7202 ca urmare a consilierii d-nei TIMEA reprezentanta firmei MASATTO.Principalul motiv al alegerii a fost faptul ca fotoliul,pe langa alte calitati care ma intereseaza (6 role,0 gravity,incalzire) dispune si de masaj plantar(al talpilor) cu ROLE.In urma testarilor sunt multumit de acest fotoliu si apreciez faptul ca am fost consiliat corect. Multumesc doamnei TIMEA pentru profesionalism si corectitudine.