A fost o dată ca niciodată…și cred cu tărie că nimic nu a fost întâmplător iar universul așază lucrurile așa cum trebuie, folosind un algoritm pe care mi-e greu să cred că și cel mai dibaci hacker ar reuși să îl spargă. Când ceva este menit să se întâmple nu ai cum să te împotrivești pentru că așa e scris. Minunat este atunci când viața îți oferă alături un prieten, un companion de care nu erai sigur că ai nevoie, dar odată descoperit te îndrăgostești iremediabil și ajungi chiar dependent.

Cam așa se poate descrie, pe scurt, relația mea specială cu… Divina, la un an de la apariția fulminantă în viața mea și a familiei mele. A ocupat din primul moment un loc de cinste în living, ne-a răsfățat pe toți, rând pe rând și am simțit pe pielea noastră care sunt beneficiile unui masaj viguros, variat și chiar și cu efecte terapeutice. Concret vă pot spune că eram abonat la torticolis, aveam tot felul de creme, spray-uri și leacuri pentru treaba asta, care mă scotea din minți pur și simplu. Termenul lor de valabilitate a expirat, dar nu a mai fost nevoie să le utilizez și acesta este doar unul dintre beneficii. Nu mai spun că i-a mângâiat blând și pe prietenii care ne-au călcat pragul în toată această perioadă și toți și-au dorit să revină și să se bucure de Divina, un motiv în plus să ne viziteze mai des!

Numele i se potrivește perfect, pentru că realmente este divin tot ceea ce livrează și oferă, iar prietenii mei de la Masatto trebuie să fie extrem de fericiți și încântați pentru această bijuterie pe care au avut bucuria și privilegiul de a o promova și comercializa în tot acest timp în Romania și nu numai. Nimic nu se compară cu experiența Divina, iar comunitatea creată de companie – MASATTO & FRIENDS – ne-a apropiat și mai mult, ne-a dat ocazia de a descoperi oameni de calitate, cu valori umane alese, care împărtășesc aceeași bucurie și apreciază calitățile unui prieten de nădejde – fotoliul de masaj Divina, de la Masatto.

Se spune că fericirea durează trei ani, cred însă ca DIVINA va demonta aceste clișee și abia aștept să revin la voi cu vești și rânduri din jurnalul relației noastre peste ani!

Vlad Enăchescu

#comentez